Eforturile care se utilizează direct la dimensionarea elementelor structurale poartă numele de eforturi de proiectare. Acestea se obţin prin modificarea eforturilor rezultate din calculul static al structurii în gruparea de acţiuni care cuprinde şi acţiunea seismică de proiectare, astfel încât să se poată dirija în mod optim zonele de apariţie a deformaţiilor plastice în structură şi, implicit, configurația mecanismului global de plasticare.
În practică există numeroase situații în care este necesar să se realizeze grinzi cu axa frântă. Este cazul, de exemplu, grinzilor prefabricate de acoperiș sau al grinzilor care mărginesc rampele scărilor.
Dimensionarea sau verificarea stâlpilor la compresiune excentrică necesită determinarea valorilor forțelor axiale corespunzătoare mobilizării mecanismului de plastificare global al structurii. Valoarea momentului învocoietor capabil depinde nu numai de armarea longitudinală a stâlpului ci și de nivelul de solicitare axială.
Determinarea eforturilor în planșeele dală și planșeele ciupercă de tip curent se poate face simplificat prin metoda cadrelor echivalente (calcul elastic) sau prin metoda elementelor finite.
Determinarea eforturilor secţionale de dimensionare se face pornind de la rezultatele calculului static al structurii. Calculul static se poate face utilizând programe de calcul automat pe modele plane sau spaţiale. În mod curent, în calcule elastice modelarea pereților se face cu elemente finite de suprafață. Pentru calcule neliniare se poate utiliza pentru simplificare modelarea cu elemente finite de tip bară.
Forţa seismică este o forţă de inerţie care acţionează asupra masei distribuite a construcţiei. Pentru calculul structural această masă distribuită se schematizează prin mase concentrate. Schematizarea maselor trebuie făcută astfel încât caracteristicile dinamice ale sistemului simplificat sa nu difere mult de cele ale construcţiei reale. Pentru clădirile obişnuite, având planşee rigide în planul lor la fiecare nivel, masele construcţiei se pot considera concentrate în centrul de masă, CM, de la nivelul fiecărui planşeu. Ca urmare a schematizării maselor şi forţa seismică este reprezentată prin intermediul unor forţe rezultante aplicate în punctele de aşezare a maselor concentrate.
În practica inginerească curentă pentru determinarea valorilor caracterisitice ale diagramei înfășurătoare de moment pentru grinda continuă se utilizează calculul pe baza coeficienților lui Winkler.
O condiție de bază a metodei proiectării capacității de rezistență, utilizată în mod curent la proiectarea structurilor în cadre, este aceea de a se evita ruperile fragile sau deformaţiile neliniare datorate forţei tăietoare. Trebuie reamintit că structurile se proiectează la valori mult mai mici ale forțelor laterale decât cele asociate răspunsului elastic sub acțiunea cutremurului de proiectare și, ca urmare, plastificarea din încovoiere a elementelor structurale este de așteptat să se producă.
În practica curentă de proiectare se întâlnesc multe situaţii în care încărcări importante sunt „agăţate” de zona întinsă a grinzilor încovoiate. Astfel de situaţii sunt, de exemplu, în cazul suspendării de partea inferioară a grinzilor a unor conducte de gabarit mare sau a podurilor rulante. De asemenea în cazul grinzilor întoarse, când placa este turnată la partea inferioară a grinzii, se consideră ca încărcarea adusă de placă este suspendată.
Planşeele joacă un rol foarte important în sistemul structural de preluare a încărcărilor seismice. Astfel, datorită rigidităţii mari la încărcări aplicate în planul lor planşeele îndeplinesc și alte funcţii: