Combinarea efectelor acțiunilor

Publicat la 20.10.2020 Scris de Viorel Popa
 Întrucât structura îndeplinește criteriile de regularitate date în P100-1/2013, secțiunea 4.4.3, se admite ca acțiunea seismică să fie considerată în calcul separat pe cele două direcții orizontale principale. Dacă o structură nu îndeplinește criteriile de regularitate atunci este necesar să se aplice procedeele de combinare ale efectelor acțiunii seismice date la 4.5.3.6.1 în P100-1/2013.

 Pentru a se tine seama de sensul reversibil al forței seismice („+” sau „-”) pentru fiecare direcție de încărcare (X sau Y) precum și de orientarea excentricității accidentale la stânga sau la dreapta forței seismice este necesar să se definească 8 combinații de încărcare seismică. Cele 8 combinații sunt prezentate schematic în figurile următoare.

Combinații de încărcare seismică pentru direcția X de acțiune a forței Fb

Combinații de încărcare seismică pentru direcția Y de acțiune a forței Fb

 Nu este întotdeauna necesar să se calculeze structura pentru toate cele 8 combinații. De exemplu, pentru structura analizată simetrică față de axa X, combinația 1 produce în cadrul din axul 1 efecte similare cu combinația 2 în cadrul din axul 4. Astfel, structura poate fi calculată numai pentru una din cele două combinații. În mod similar se observă că dacă structura este simetrică și fața de axa X și fața de axa Y, din cele 8 combinații reprezentate sunt suficiente numai două pentru a determina efectele cele mai defavorabile ale acțiunii seismice în structură. 

 Cele 8 combinații seismice trebuie combinate la rândul lor cu combinația care cuprinde acțiunile gravitaționale cu valoarea de lungă durată. Rezultă astfel 8 combinații care cuprind acțiunea seismică și cea gravitațională. Aceste combinații poartă denumirea de combinații seismice de proiectare. În plus, structura mai trebuie calculată și pentru gruparea fundamentală de acțiuni care cuprinde numai acțiuni gravitaționale cu valorile maxime probabile (factorizate supraunitar). Schema generală a combinațiilor de acțiuni pentru calculul structural este dată în figura următoare.

Schema combinațiilor de acțiuni pentru calculul structural

Discută acest articol pe forum. Nici un comentariu.

Lasă un comentariu